• Home
  • Meteo
  • Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade

Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade

Pe platoul Bucegi a nins ca iarna. În câteva ore s-a aşternut un strat consistent de omăt, de aproximativ 10 centimetri. Iar în Sinaia, pârtiile au fost din nou acoperite de zăpada şi au fost doar 4 grade celsius. La altitudini si mai mari, în vârfu Postăvaru ceaţa a învăluit totul şi au fost doar 0 grade.

Temperaturile au coborât aproape de zero grade Celsius

În Harghita Băi au început să cadă primii fulg la prânz. Chiar dacă suntem la mijlocul lunii mai, temperaturile au coborât aproape de zero grade Celsius.

Localnic: Dimineaţă era soare, după aceea a nins, acum plouă. Momentan sunt 2 grade, a trebuit să dăm drumul la centrală ca să încălzim pentru clienţii noştri.

Localnic: ​Foarte rece! Trebuie să ne îmbrăcăm gros pentru că a nins mai înainte cu jumătate de oră.

14 judeţe sub cod galben de ploi torenţiale

Până aproape de miezul nopţii, 14 judeţe sunt sub cod galben de ploi torenţiale, cu fulgere şi tunete. Capitala se află sub atenţionare specială. De mâine, valul de aer rece se va întinde peste aproape toată ţara.

Andreea Milea, reporter Observator: Începem săptămâna cu vreme friguroasă şi cu temperaturi sub normalul acestei perioadei. Vor fi cel mult 17 grade în Capitală, iar temperatura minimă o să scadă de la 14 grade la 7 grade Celsius pe timpul nopţii. Cerul va fi înnorat şi ne aşteptăm la vânt puternic şi ploi cu tunete şi fulgere.

Temperaturile maxime, între 14 şi 22 de grade

Raul Ilea, meteorolog ANM: Ne pregătim de valori de temperaturi sub ceea ce ar trebui să avem în mod obişnuit în această perioadă. Adică, pe parcursul următoarelor zile, temperaturi maxime ce se vor situa între 14 şi 22 de grade în general. Primăvara reprezintă un anotimp de tranziţie între iarnă şi vară, cu alte cuvinte, pot avea loc aceste manifestări de instabilitate specifice sezonului cald al anului.

Weekendul viitor, temperaturile revin la normal şi vom avea peste 25 de grade Celsius.


Distribuie